… si cat de mult este legata iertarea de suferinta?
Eu sunt un simplu om. N-am ajuns niciodata la stadiul de a putea ierta absolut pentru faptul ca perceptia mea asupra iertarii este diferita de cuvinte sau ganduri de tipul: “treaca de la mine, te-am iertat… hai sa ingropam chestia asta, te iert…” Si totusi, in anumite momente am folosit exact continutul dintre ghilimele. Dar nu am iertat absolut. Cred, mai degraba, ca am vrut sa sterg anumite lucruri urate, sa le uit si sa merg mai departe.
Dar sensul profund al iertarii, din punctul meu de vedere, sta in faptul ca poti sterge tot fara sa pastrezi in tine nici macar un mic monstru care se razvrateste la aduceri aminte. Cred ca iertarea adevarata ar trebui sa insemne inclusiv astuparea gaurilor lasate de cuie… Recunosc, nu cu mandrie, ca n-am ajuns in stadiul asta… si habar n-am daca o sa ajung vreodata…
Dar ceea ce pot sa fac este sa imi iau puncte de reper. Sa cred in valori mai sus decat mine si sa incerc sa tind spre ele. Nu stiu daca le voi atinge sau nu insa, cu siguranta, nu imi strica sa am principii pozitive sau sa imi doresc sa pasesc pe o treapta superioara a evolutiei mele umile, de om.
Cred ca toti am putea incerca – macar de dragul exercitiului – lucrul asta: sa fim mai buni, sa nu fim rautaciosi, sa trecem peste lucrurile urate din viata noastra. Nu cred ca ne-ar strica. Si chiar daca nu putem ierta absolut, putem macar sa iertam omeneste.
Va doresc un Paste linistit!
Andrei