Despre ecomTIM

Saptamana trecuta, in zilele de 9 si 10 februarie, 2Parale a organizat in Timisoara prima conferinta regionala de e-commerce, la care am avut placerea sa particip in calitate de speaker alaturi de nume grele din online-ul romanesc. Asa cum am declarat public la ecomTIM, imi pare rau ca evenimentul nu a fost semnat de GPeC avand in vedere succesul acestuia si calitatea deosebita a organizarii. :) Felicitari 2Parale!

M-am bucurat sa vad sala plina (150 de participanti) de oameni interesati de online care au absorbit informatiile prezentate de speakeri si au ramas in sala pana la finalul conferintei – lucru mai rar intalnit in Bucuresti. Majoritatea topicelor dezbatute au fost extrem de utile pentru orice antreprenor, desi au existat si prezentari mai plapande/timide – dar asa se intampla la orice eveniment.

In ceea ce ma priveste, am prezentat cateva noutati despre GPeC 2011. Am ramas placut surprins cand la intrebarea pe care am adresat-o publicului din sala “Cati din voi au auzit sau stiu de Gala Premiilor eCommerce?”, trei sferturi din participanti au ridicat mana. Am primit si un feedback excelent de a aduce magazinele castigatoare ale editiilor anterioare GPeC in fata publicului pentru a le povesti cum au demarat afacerea, care au fost problemele de care s-au lovit si cum au trecut peste ele. Multumesc, am notat! :)

Insa, ce mi-a placut cel mai mult la ecomTIM a fost workshopul de a doua zi datorita interactivitatii publicului, intrebarilor pe care mi le-au adresat si discutiilor pe marginea importantei uzabilitatii intr-un site de comert electronic. Nu am mai vazut de mult o audienta atat de activa si dispusa la dialog ca in Timisoara si sper ca si eu sa ma fi ridicat la nivelul asteptarilor lor.

Inca o data felicitari organizatorilor, speakerilor si, mai ales, participantilor!

PS: cei care sunt interesati de ppt-ul de la workshopul de uzabilitate il pot solicita organizatorilor sau mie daca imi scrieti pe mail la andrei.radu [@] linkmagazine.ro.

One Response to “Despre ecomTIM”

  1. Roxana Ivan says:

    Multumim mult, Andrei.

    Dupa cum am mai spus, reusita ecomTIM este un merit comun :) , multumim pentru ca ai acceptat invitatia noastra. Si noi am fost foarte placut impresionati de interesul participantilor si de ospitalitatea timisorenilor, ne-am bucurat impreuna de un public exemplar, zic eu. Prezentarile au fost deja trimise tuturor participantilor, sa le foloseasca din plin.

    Sa ne auzim cu bine la urmatoarea editie.

Leave a Reply