In memoriam

Va spuneam acum ceva vreme ca pregatesc 2 carti pentru tipar. Una din ele e o tentativa de roman din care azi va ofer un fragment:

“Ploua. Nori grei ma apasa si fiecare picatura de ploaie e o lacrima. Te plange Cerul, mami!

Nu zambesti, nu esti suparata, nu spui nimic. Nu te trezesc lacrimile mele, nu ma inveti cum sa merg mai departe, nu ma certi. Doar taci si ma doare tacerea ta! Uita-te la mine, managaie-ma, zi-mi ca o sa fie bine, ia-ma de mana… ia-ti puiutii in brate si spune-le sa fie frati, sa se iubeasca si sa infrunte lumea. Nu-ti lasa copiii sa planga, nu le sfasia sufletul… sunt prea tineri.

Fara sa scoti o vorba, te pregatesti de plecare. Nu-ti pasa de lacrimile mele… Intr-o mare de oameni, ma straduiesc sa respect traditia asa cum ai vrut… dar, mami, nu-i cere copilului tau sa spuna: “Dumnezeu s-o ierte!”. Doare.

Preotul si-a terminat slujba. A si rostit cateva cuvinte despre tine, apoi i-a luat mana fratelui meu imbarbatandu-l: “mama ta n-ar fi vrut sa te vada plangand”. E momentul despartirii. Cativa oameni iti ridica cosciugul, altcineva ia crucea de langa usa bisericii. Claxoane, prosoape pe mana dreapta, coliva si cersetori meniti sa iti demonstreze ca viata nu s-a incheiat aici. Scarba pentru ei, ura pentru divinitate, dragoste pentru tine.

Afara e rece. Ploaia a devenit lapovita, bate vantul iar lumanarile se sting. Treci implacabila prin toate, chiar daca picuri de ploaie si mici fulgi de nea iti brazdeaza fata. Nimic nu te intereseaza si stii doar ca trebuie sa ajungi langa sotul tau, acolo unde ti-ai dorit.

Candva, ai simtit exact ce simt copiii tai: suferinta, disperare si nedreptate pentru ca viata hotaraste sa desparta doi oameni si o familie. Ai plans dupa sotul tau si te-ai rastit la Dumnezeu urland: “e barbatul meu, nu mi-L lua!”… Dar a plecat. Ai ramas neputincioasa, fara sa schimbi nimic, legata de maini si de picioare…

Ne-ai lasat la fel… Pierduti in lume, cu niciun motiv sa zicem ca viata e frumoasa, fara sa credem ca abia acum incepem sa traim asa cum ne-ai spus… Ai lasat in urma doi pui blegi daramati inainte de vreme, doua suflete pierdute …

Ne apropiem. Te asteapta o groapa care fara niciun drept, mi te rapeste, mi te fura pentru totdeauna si imi ranjeste laconic. Intru pe poarta cimitirului. Crucile altora ma intampina si ma doare cand imi dau seama ca si tu vei ramane doar o cruce muta. Nu asta imi doresc, vreau sa-mi fii alaturi cand sotia mea va spune “Da” in fata Altarului… Vreau sa stii ca Vlad e bine, ca a facut o facultate, ca are o familie si ca e iubit la fel cum iubeste el. Mai bine zis, as fi vrut…

Cativa oameni ma despart de tine, mami! Unii rai vor sa te ingroape mai repede, preotul tremura de frig… iar pe cei din jur nu ii aud. Au inceput sa te acopere cu pamant! Te ingroapa… si-mi ingroapa odata cu tine toata viata, tot ce-am simtit, tot ce-am crezut…

Sunt Vlad Pietreanu si te rog sa ma ierti pentru ca n-am fost copilul cuminte pe care ti l-ai dorit.”

Leave a Reply