Archive for the ‘De prin casa’ Category

Azi iti spun o poveste

Wednesday, December 21st, 2011

Candva, primul lucru pe care l-a facut a fost sa planga… Un plans sacadat la contactul cu viata, un plans pe care mama lui nu il poate uita pentru ca i-a adus cea mai mare bucurie din viata: se nascuse puiul ei, cel mai cel copil dintre toti! Greu de spus in cuvinte ce bucurie si cata dragoste au simtit parintii vazandu-l, tinandu-l in brate si admirandu-i fiecare degetel, fiecare milimetru de piele…

De la maternitate, copilul a ajuns acasa vazand constant chipul celor care i-au dat viata si il iubeau nepretuit. Fara sa stie ce se intampla in jurul lui, copilul vroia “papa” si somn, iar singurul mod de exprimare cand nu ii convenea ceva, era plansul. Timpul s-a scurs implacabil… iar copilul a inceput sa recunoasca figurile parintilor, sa spuna prima oara “mama” si “tata”, sa faca primii pasi, sa stalceasca primele cuvinte.

Craciunul era pentru el cea mai frumoasa sarbatoare, iar ochii ii sclipeau de bucurie de fiecare data cand impodobea bradul in parfumul minunat al cozonacilor si portocalelor din casa parinteasca. Nu avea griji, iar fiecare zi era pentru el un nou prilej de joaca, de explorare, de fericire. Uneori statea cu orele sub bradul impodobit, admirand fiecare globulet in parte, urmarind cu privirea jocul beculetelor vivace, aranjand cu minutiozitate beteala argintie si asteptandu-l pe Mos Craciun.

In fiecare an isi propunea sa castige lupta cu somnul si sa il vada pe Mos Craciun cand ii aduce cadourile mult visate… dar niciodata nu a reusit sa-si infranga oboseala si adormea fie pe covor, fie pe un fotoliu fiind dus in brate de tata in patul lui.

In dimineata de Craciun se trezea primul si alerga intr-un suflet spre brad sa vada ce i-a adus Mosul. Ca de fiecare data, cadourile frumos impachetate il asteptau sub pom, iar bucuria lui era atat de mare incat tremura de nerabdare sa le desfaca pe toate, trecand de la o jucarie la alta si dand deoparte dulciurile care, pe moment, nu prezentau interes… Si, de fiecare data, intr-un colt al camerei, parintii lui se bucurau de fericirea copilului, de ochii aceia minunati, de chicotele de bucurie la primirea jucariei visate.

Anii au trecut… iar copilul de atunci este astazi un “om mare”… la randul lui, si-a intemeiat propria familie, are un serviciu respectabil dar si… probleme, griji, responsabilitati. Din pacate, azi nu mai simte bucuria Craciunului ca atunci cand avea cativa anisori, nu il mai bucura globuletele sau bradul si nici nu mai asteapta cu nerabdare venirea Mosului… “Eram copil”, isi spune acum serios… “Craciunul e o zi ca oricare alta, o traditie doar”… si se cufunda in alte ganduri, in planuri legate de serviciu, cum sa isi achite un credit, cum sa mai schimbe ceva in casa si cate si mai cate… Copilul de atunci este astazi matur si responsabil, dar maturitatea vine si cu pustietati in suflet, cu incapacitatea de a simti bucuria la aceeasi intensitate de odinioara…

Copilul de atunci si omul de astazi esti tu… sunt eu… suntem noi toti. Si mi-e ciuda ca ne pierdem din culoare, ca devenim sobri, ca uitam sa radem, ca ne… stergem ca oameni.

De Craciun, iti doresc sa fii din nou copilul de alta data, sa te bucuri de fiecare clipa petrecuta alaturi de cei dragi, sa iubesti, sa razi, sa ierti, sa il astepti pe Mos, sa daruiesti, sa fii fericit pentru tot ce ai si sa iti permiti luxul ca pentru cateva zile sa fii “imatur”. Iar daca inca nu ai impodobit bradul, ai timp sa iti alegi un glob pe care atunci cand il vei agata de o crenguta, sa il privesti atent cateva minute… Observa-i fiecare reflexie si uita-te adanc in sufletul tau de copil.

Sa ai Sarbatori frumoase!

Andrei Radu

Pentru cine are ochi sa vada…

Thursday, June 23rd, 2011

Candva, un tata era suparat pe fiul lui pentru ca nu il asculta. A incercat din rasputeri sa ii arate calea cea buna, dar copilul facea ce vroia fara sa tina cont de sfaturile parintesti.

Vazand ca nicio povata nu da rezultate, tatal s-a resemnat si, taciturn, pentru fiecare greseala a copilului a inceput sa bata cate un cui intr-o scandura de lemn. Timpul a trecut, iar copilul a vazut la un moment dat ca tatal lui – tamplar de meserie – bate cuie anapoda intr-o scandura. “Oare de ce bate tata cuie in scandura aia?” s-a intrebat el si, de curiozitate, ii spune tatalui:

“Ce e cu tine? De ce bati mereu cuie intr-o simpla scandura?”

Tatal lui se opreste din treaba si ii raspunde:

“Fiecare cui din scandura asta inseamna o boacana facuta de tine, inseamna ca nu m-ai ascultat, ca m-ai suparat”.

Copilul ramane surprins vazand numarul mare de cuie din scandura. “Atat de mult am gresit? Atatea prostii am facut?” se intreaba el si se hotaraste sa-si repare greselile spunandu-i tatalui: “De azi inainte voi face numai fapte bune, te voi asculta si voi fi cuminte. Dar te rog ca pentru fiecare fapta buna pe care o voi face, sa scoti cate un cui din scandura”.

Tatal accepta intelegerea.

Copilul lui a devenit deodata ascultator, fara sa mai faca nazbatii, iar tatal scoate cate un cui la fiecare fapta buna facuta de baiat, asa cum s-a invoit.

Timpul trece. La un moment dat, scandura cu pricina e goala de cuie, semn ca baiatul s-a tinut de cuvant si a facut doar fapte bune. Insa tatal copilului era posomorat si ganditor.

Vesel ca si-a rascumparat greselile si, in acelasi timp, surprins ca tatal lui nu era fericit, copilul il intreaba: “De ce nu te bucuri? Stiu ca am gresit in trecut si imi pare rau, dar te vad nefericit desi ai scos toate cuiele din scandura… Asta nu inseamna ca am devenit baiat cuminte?”.

“Asa e, fiul meu. Ai facut o fapta buna si am scos cate un cui din scandura. Amandoi ne-am respectat promisiunea, iar de azi chiar esti un copil bun. Sunt trist pentru ca… vezi tu… am scos cuiele, dar gaurile au ramas…”

How much for a person’s life?

Thursday, February 17th, 2011

Acum 2 zile un domn in varsta – vecin de bloc – a decedat. Astazi il ingroapa, iar pe casa scarii era agitatie – multi vecini care vroiau sa “il vada” sau sa il petreaca pe ultimul drum. Biserica din colt si-a facut simtita prezenta cu ajutorul clopotelor, cortegiul s-a deplasat agale catre datini in timp ce oamenii purtatori de prosoape pe mana dreapta, discutau despre faptul ca a inceput iar sa ninga, despre Boc, despre nimicuri cotidiene.

Au trecut 10 minute de cand am coborat sa cumpar un banal pachet de tigari si am urcat in lift cu un vecin proaspat intors de la biserica:

- “Mergeti la 3?”, l-am intrebat crezand ca se opreste la etajul cu pricina, unde se pomenea cel decedat.

- “Nu… la 8… cobor dup-aia la pomana, nu ratez ocazia.”, imi spune. “Nu ca n-as avea ce manca acasa”, simte sa adauge. “Oricum era si frig, n-am mai fost la cimitir, vin la masa daca e… nu trebuie sa manance cineva si pomana?”

Am iesit din lift gandindu-ma ca si viata mea  va valora o masa candva… o simpla pomana.

Craciun fericit!

Friday, December 24th, 2010

In afara de urarile de bine tuturor, iata si o poza cu bradul de Craciun GPeC. :)

Cel mai de pret cadou…

Thursday, December 23rd, 2010

Imi vine greu sa cred ca si 2010 se apropie de sfarsit, chiar daca multi din noi am traversat un an dificil, plin de provocari profesionale datorate crizei economice si, probabil, ne-am dorit in repetate randuri sa trecem cat mai repede peste aceasta perioada. Poate tocmai pentru ca am fost “in priza” continuu, am simtit ca 2010 s-a scurs mult mai repede decat alti ani, poate stressul ne-a imbatranit mai devreme, poate am fi avut asteptari mai mari… cert este ca indiferent daca am realizat sau nu ceea ce ne-am propus, timpul a trecut implacabil iar 2010 se apropie de final, lasand loc unor orizonturi – speram mai optimiste – aduse de 2011.

Acum cateva luni vorbeam cu cineva din industrie care se bucura nespus de mult ca isi vede fetita cantand, recitand poezii sau dansand in cadrul unei serbari organizate la gradinita. “Nu-mi venea sa cred ca e copilul meu… habar n-aveam ca stie atat de multe lucruri”, imi spunea… si asta pentru ca – la fel ca noi – persoana respectiva este extrem de ocupata, gandeste business, isi petrece majoritatea timpului in fata laptop-ului concepand strategii de dezvoltare.

E de inteles… acelasi lucru il facem si noi… dar, in acelasi timp e trist. E trist ca nu ne mai putem bucura de cei dragi, de cei pe care ii iubim, e trist ca timpul petrecut alaturi de ei devine tot mai scurt, e trist ca uitam ceea ce conteaza cel mai mult in viata: acei ochi sclipitori, fericiti si plini de viata ai copilului, acel zambet al sotiei sau sotului care ne-a fermecat cand “am simtit fluturi in stomac” sau pacea sufleteasca pe care ne-o insufla prezenta parintilor si atmosfera calda ce inconjoara intotdeauna casa parinteasca.

Maine e Ajunul Craciunului. Cand eram copil, mama imi spunea ca daca ma culc suparat, nu mai vine Ingerasul. Mai tarziu, m-a invatat ca indiferent cat de multe probleme sau dificultati intampin in viata, de Sarbatori trebuie sa ma bucur de ceea ce am, de familie, de sanatate, de dragoste. Pana la urma, nimic nu e atat de “negru” daca suntem sanatosi, daca iubim si suntem iubiti, daca punem inca un glob in brad alaturi de cei dragi.

Maine si in toata perioada Sarbatorilor, avem timp pentru noi. Avem timp sa nu mai gandim business si sa ne bucuram de ceea ce viata ne ofera pentru ca, in final, asta conteaza cel mai mult.

Maine e Ajunul Craciunului… sper ca Mos Craciun sa va aduca cel mai de pret dar: fericire.