Acum 2 zile un domn in varsta – vecin de bloc – a decedat. Astazi il ingroapa, iar pe casa scarii era agitatie – multi vecini care vroiau sa “il vada” sau sa il petreaca pe ultimul drum. Biserica din colt si-a facut simtita prezenta cu ajutorul clopotelor, cortegiul s-a deplasat agale catre datini in timp ce oamenii purtatori de prosoape pe mana dreapta, discutau despre faptul ca a inceput iar sa ninga, despre Boc, despre nimicuri cotidiene.
Au trecut 10 minute de cand am coborat sa cumpar un banal pachet de tigari si am urcat in lift cu un vecin proaspat intors de la biserica:
- “Mergeti la 3?”, l-am intrebat crezand ca se opreste la etajul cu pricina, unde se pomenea cel decedat.
- “Nu… la 8… cobor dup-aia la pomana, nu ratez ocazia.”, imi spune. “Nu ca n-as avea ce manca acasa”, simte sa adauge. “Oricum era si frig, n-am mai fost la cimitir, vin la masa daca e… nu trebuie sa manance cineva si pomana?”
Am iesit din lift gandindu-ma ca si viata mea va valora o masa candva… o simpla pomana.
