Duminica am citit post-ul lui Liviu despre generatia web 2.0. Despre urmatoarea generatie de internauti, de bloggari, despre doleantele lor, despre cum percep ei internetul, despre cum il folosesc acum si ce va fi mai tarziu. Ca si Liviu, am avut un soc. A fost prima oara cand m-am intrebat cum imi afecteaza internetul viata? Cum trec anii pe langa mine, iar internetul mi-i contorizeaza? Pana duminica am fost unul din sustinatorii internetului. Am crezut in el, am crezut in mediul online, am crezut in ecommerce, am crezut in informatia in timp real. Si acum cred. Dar cred cu frica. Este prima oara cand mi-e teama de internet. Abia duminica mi-am dat seama ca internetul e mult mai mult decat am perceput, iar fata nevazuta a lui m-a speriat de-a binelea. De ce? Uite ce mi-a trecut prin minte:
- Google va deveni peste maxim 100 de ani un fel de manual de istorie pe care il studiam noi in scoala generala. Informatiile despre o “personalitate a vremii” vor fi efectiv palpabile prin post-urile lui, prin textele scrise in perioada respectiva, prin articolele publicate pe net. Ceea ce noi astazi facem ca pe o joaca sau ca business, va fi studiat peste ceva vreme ca istorie: “astia sunt aia care au pus bazele internetului in RO. Primii blogari, primele magazine online, primii procesatori, primele agentii de publicitate, primii internauti”… Morti fiind, vom fi palpati bucata cu bucata. Oamenii vor sti exact ce am zis, cand am zis, fara sa mai existe controverse de tipul: “asa a interpretat istoricul X sau de-aici au disparut 3 file…”
- Peste vreo 20 de ani (sper sa ii apuc) cand am sa deschid Google-ul si am sa dau search “Andrei Radu” am sa-mi gasesc articolele de acum. Am sa pot vedea cum gandeam cu 20 de ani in urma, ce scriam, ce faceam. Doar gandul ca imi pot revedea fragmente din viata, lucruri semnate de mine cu ani in urma, ma sperie al dracului de tare. Deja am un sentiment ciudat cand gasesc informatii despre Doing Business Online, primul eveniment de comert electronic din Romania organizat de mine in 2005. Chiar asa de mult a trecut? Ce-o sa spun oare peste 20 de ani?
- Mi-e groaza cand ma gandesc la copilul/copiii mei (nu am inca, sper sa-i am la momentul potrivit). Cand tatal meu a murit, am cautat in disperare orice lucru pe care l-a scris si le-am pastrat cu sfintenie. Foi ingalbenite de trecerea timpului, dar gandurile lui – omul de 30, 40, 50 de ani. Copiii mei vor gasi tot prin cateva clickuri. Google. Search Andrei Radu. Iar rezultatele apar in cateva secunde. Andrei de acum X ani care a facut o revista, Andrei care scria despre deceptiile in dragoste, Andrei care avea un blog (parca vad – blog?? vai ce inapoiati erau pe vremea aia…), Andrei care facea o Gala, Andrei care s-a casatorit, a avut copii si a devenit parinte. Totul in cateva secunde. Afli lucruri de o viata pentru care eu mi-am pus intrebari in cee ce il privea pe tata. Tare as fi vrut sa stiu ce-a facut tata cand avea 25 de ani. In afara de ce mi-a povestit el, nu stiu nimic. Internetul, in chimb, le va oferi copiilor mei, inclusiv aceste ganduri.
- Cine nu a auzit de Pamela Anderson? Sau de Paris Hilton? Cine nu a vazut celebrele sex tapes? Cum se vor simti femeile astea cand copiii sau nepotii lor le vor vedea “in action” in tinerete? “Mom, was that a blowjob? No son, I was just checking if my husband/boyfriend is ok and has everything in one piece”… Wtf? Internetul iti serveste adevarul pe masa. Ganduri, fapte, lucruri din trecut de care esti mandru sau nu. Toate acolo. Pe net.
- Ma sperie ideea ca fiul/fiica mea va putea sa imi aprinda o lumanare virtuala.
- Ma ingrozeste ideea ca fiul/fiica mea va avea primul orgasm pe net.
- Ma scoate din sarite ca as incerca sa imi educ copilul asa cum am fost eu educat de ai mei, dar sa ma pomenesc cu raspunsuri de genul: “relax… am citit pe net cum e cu adolescenta, cu primul contact sexual, cu prezervativul, cu masturbarea, cu bla bla”. Pana la urma, ma-ntreb daca parintii vor mai avea un rol in educatia copilului. Si nu ma refer la a-i ghida viata sau a incerca sa ii construiesti anumite principii, ci doar la informatia pe care o ofera acest lucru numit Internet. Nu incerc sa denigrez mediul online. Sunt atatea lucruri mai mult decat utile, dar sunt si altele pe care deocamdata noi astia tineri care am pus umarul la dezvoltarea netului, nu le percepem. Stim toti ca internetul e pln de pornografie, dar cum o sa reactionam cand o sa vrem ca baiatul sau fata noastra sa nu aiba acces la site-uri indecente? Parole? Parental access? Sa fim seriosi… vom fi noi depasiti de un simplu search in google: “how do i deactivate parental acces?”
- Mi se pare ciudat ca urmasii mei sa ma poata auzi loud and clear cum vorbeam la radio, cum dadeam interviuri pentru nu stiu ce post TV. Nu mai exista banda, nu mai sunt distorsiuni, nu mai e nimic care sa te duca cu gandul la ceva invechit. Ma vor auzi pur si simplu, ca si cum as fi langa ei. Nu zic ca e ceva rau, dar sa stii ca omul ala pe care il auzi super clar e mort de 100 de ani… it’s just… freaky!
- Cred ca cel mai mult ma sperie ca ma simt depasit. E super aiurea sa fii inca tanar si in bransa si sa simti cum vine noul val care te considera un inapoiat. Deja diferenta dintre generatii se accentueaza de la un an la altul, iar internautii sunt destepti, prin repede si evolueaza. Oare o sa ajung un bosorog simpatic peste 5 ani? E retoric… don’t answer! 
Internetul imi faciliteaza viata. Dar va avea si alt efect peste ceva ani? Voi vedea si al doilea tais? Mi-e groaza sa aflu raspunsul.
Andrei – addicted to net.
